Care sunt cele mai bune alimente pentru diabetici?

Diabetul zaharat este definit prin cresterea valorii glicemiei (glucozei din sange) peste valoarea normala de 126 mg/dl. Glicemia este un parametru care este mentinut in limite normale datorita unei secretii normale a hormonului pancreatic numit insulina.
Atunci cand apare o scadere a cantitatii de insulina sau o afectare a capacitatii acesteia de a actiona corespunzator in organele periferice (muschi, ficat, tesut adipos) apare cresterea valorii glicemiei si diabetul zaharat tip 1 sau tip 2. Aceste mecanisme ale hiperglicemiei apar datorita  coexistentei unor factori – genetici, supraalimentatia (exces de calorii, grasimi, glucide) si obezitatea, cu cresterea proportiei de tesut gras din organism, scaderea activitatii fizice si datorita stresului. Anumiti factori nu pot fi indepartati, cum ar fi componenta genetica, insa ceilalti pot fi ameliorati  atat pentru prevenirea aparitiei diabetului cat si pentru echilibrarea ulterioara a acestei boli.

Alimentatia corecta  este prima treapta de tratament utilizata pentru echilibrarea acestei boli, pe toata durata evolutiei ei. La debutul unui diabet zaharat tip 2, pentru multi pacienti, dieta singura poate corecta si echilibra valorile glicemiei, pentru o perioada destul de indelungata de timp, odata cu imbunatatirea altori parametri – greutatea, cantitatea de tesut adipos din organism, teasiunea arteriala,  profilul lipidic.

Deoarece glicemia este parametrul metabolic afectat in diabet zaharat, atentia trebuie sa fie concentrata in primul rand pe reducerea din meniu a alimentelor  care contin glucide (hidrati de carbon). Glucidele trebuie sa ofere in acest caz  50 – 55% din totalul caloric zilnic, aproximativ 130 – 250 grame glucide zilnic, in functie de greutatea, varsta si gradul de activitate fizica. Restul nutrientilor prezenti intr-o alimentatie corecta si echilibrata sunt proteinele, aproximativ 10- 15 % din totalul caloric zilnic si lipidele 30%.

Din punct de vedere al glucidelor, sunt  alimente care nu contin glucide, cum sunt carnea si produsele din carne, pestele, ouale, uleiurile vegetale, sau  care au o cantitate foarte mica – legumele si zarzavaturile (rosii, vinete, ciuperci, ardei gras, varza, conopida, castraveti, dovlecei, fasole verde, ridichi, andive, stevie, loboda, salata verde, spanac), maslinele.
Alimentele care contin glucide se impart in functie de continutul /procentul de glucide, astfel:

  • alimente cu 4 – 5 % glucide (4 grame glucide/100 grame produs): iaurt, sana, lapte pasteurizat,cas, urda, branza de vaci
  • alimente cu 10 % glucide (fructe 10 % glucide- mere, fragi, capsuni, zmeura, caise, visine, cirese , portocale, mandarine, gutui, piersici, afine,  mure, nectarine, kiwi, pepene galben ,verde; legume cu 10 % glucide – ceapa si radacinoasele)
  • alimente cu 20 % glucide (fructe 20 % glucide – banane, struguri, mango; fainoase si leguminoase cu 20 % glucide, pe cantitate fiarta – orez, gris malai, paste fainoase, fasole boabe, mazare,linte, naut, cartofi)
  • alimente cu 50 % glucide – painea

Aceste alimente trebuie sa existe in meniul zilnic al pacientului diabetic, deoarece furnizeaza aproximativ jumatate din necesarul  caloric zilnic, insa cantitatea si numarul lor de portii se reduc in functie de cresterea concentratiei de glucide a respetivului aliment sau grup de alimente.

Alimentele foarte concentrate in glucide (peste 50 % glucide), cum sunt –  zaharul, prajiturile, bomboanele, sucurile indulcite cu zahar, dulceata, fructele uscate (smochinele, stafidele, curmalele, prunele uscate), sosurile cu faina, biscuitii, ciocolata, rahatul, inghetata, berea, vinul dulce, mustul, siropul, lichiorul – cresc foarte mult valoarea glicemiei  si de aceea trebuie eliminate din alimentatia pacientului diabetic.

Din punctul de vedere al repartitiei pe mese, se recomanda 3 mese si 2 sau 3 mici gustari, repartizate uniform pe toata durata zilei, deoarece un aport mai mic si mai frecvent de alimente, in special a celor cu glucide, mentin relativ constante valorile glicemiei, prevenind oscilatiile ridicate ale acesteia. Acest mod de repartitie pe mese si gustari ajuta si din punctul de vedere al mentinerii  greutatii, sau acolo unde este nevoie, sa obtinem mai usor scaderea ponderala necesara.

Dr. Mihaela Ursache, medic specialist diabet, nutritie si boli metabolice, de la Delta Hospital.

Share

Lasa un comentariu