Archive for the ‘Interventii’ Category

Avantajele chirurgiei laparoscopice in cazul pacientilor supraponderali

decembrie 12th, 2012

Adesea, pacientii cu kilograme in plus se confrunta cu dificultati in ceea ce priveste investigarea afectiunilor de care sufera, dar si in cazul interventiilor chirurgicale pe cale clasica.
In cazul acestor pacienti, operatiile au un grad sporit de risc, pot aparea si complicatii, iar timpul de recuperare este mai indelungat.

Una dintre problemele intampinate de chirurgi este abordul propriu-zis: “Medicul are dificultati in a ajunge la organul vizat din cauza stratului foarte gros de tesut adipos”, spune dr. Bogdan Smeu, medic specialist in Chirurgie Generala la Delta Hospital. “Mai mult, recuperarea pacientului este mai dificila pentru ca, in cazul persoanelor supraponderale, complicatiile post-operatorii la nivelul peretelui abdominal sunt mult mai frecvente. Pacientii au apoi nevoie de mai multe saptamani de imobilizare pentru a nu ajunge ca plagile sa se complice”, adauga acesta. Operatiile simple, cum ar fi cea de apendicita, pot necesita incizii abdominale de 10-15 cm pentru a ajunge la organul vizat, iar ulterior, exista pericolul ca suturile sa se rupa. Read more »

Share

Chirurgia minim-invaziva a herniilor

septembrie 11th, 2012

Hernia este o boala pentru care chirugia reprezinta singura solutie terapeutica. Aceasta afectiune se manifesta prin defecte parietale localizate la nivelul peretelui abdominal prin care structurile anatomice au tendinta sa paraseasca pozitiile ocupate in mod normal.

Herniile sunt de mai multe tipuri, in functie de modul de producere: hernii inghinale, hernii femurale, hernii ombilicale, hernii epigastrice – la nivelul unui orificiu preexistent al peretelui abdominal sau eventratii (hernii postincizionale) – apar in urma unor interventii chirurgicale la nivelul unei cicatrici postoperatorii.

Desi mecanismul de producere difera, in majoritatea cazurilor este vorba de tesuturi de colagen slab, peste care se pot suprapune factori precum obezitate, diverse conditii fiziologice (sarcina) sau patologice (afectiuni pulmonare cu tuse cronica, constipatia cronica, eforturile prelungite si disproportionate fata de capacitatea muscular) alaturi de stilul modern de viata sedentar, profesia, regimul alimentar sau fumatul. Read more »

Share

Adenomul de prostata

iulie 12th, 2012

Adenomul de prostata poate aparea la orice barbat dupa varsta de 35 ani, aceasta afectiune fiind o tumora benigna. Prin cresterea in volum a prostatei, uretra care trece prin mijlocul prostatei va fi comprimata mecanic in sens lateral de lobii prostatici, ceea ce inseamna ca urinarea devine mai dificila.

Care sunt simptomele adenomului de prostata? Read more »

Share

Medicii romani fac traditie in lumea medicala internationala: Chirurgul roman Catalin Copaescu, invitat pentru a doua oara sa opereze in direct la Congresul International de Chirurgie Digestiva de la Roma

mai 18th, 2012

Chirurgul  Catalin Copaescu, Directorul singurului  Centru de Excelenta in Chirurgia Bariatrica din Romania, BariXL, va opera, pentru al doilea an consecutiv, in transmisiune directa pentru Congresul International de Chirurgie Digestiva de la Roma. Cele doua proceduri chirurgicale vor fi efectuate la Delta Hospital in zilele de 17 si 18 mai.

Dupa premiera de anul trecut, cea de-a doua invitatie vine ca o recunoastere a profesionalismului si experientei in chirurgia bariatrica a dr. Catalin Copaescu. Centrul de Excelenta BariXL este dotat atat cu aparatura laparoscopica ultraperformanta, cat si cu mijloacele video de inalta definitie necesare transmisunii in direct.

“Chirurgia laparoscopica este considerata viitorul medicinei moderne. Tot mai multe generatii de chirurgi sunt instruite in vederea performarii acestor proceduri, iar astfel de Congrese Internationale sunt o ocazie foarte buna de a face schimb de experienta. Ne bucura increderea si recunoasterea primite din partea colegilor nostri din alte tari, care completeaza eforturile facute de noi pe plan local, in cadrul Centrului de Training in Chirurgia Laparoscopica, pe care l-am infiintat pentru a instrui viitorii chirurgi”, mentioneaza dr. Catalin Copaescu, Sef Departament Chirurgie Generala Delta Hospital

La demonstratia live facuta de dr. Catalin Copaescu vor asista peste 800 de medici din mai multe tari europene. Vor avea loc doua proceduri chirurgicale: o operatie de reducere a stomacului (gastrectomie longitudinala, engl. Gastric sleeve) si o operatie de bypass gastric.

Interventia chirurgicala de gastrectomie longitudinala (Gastric Sleeve) presupune indepartarea a 80% din stomac, realizand un rezervor gastric cu o capacitate mult mai mica. In acest fel, se reduce considerabil senzatia de foame si este facilitata instalarea precoce a satietatii. Durata medie a unei astfel de operatii este de circa 50 de minute.

Operatia de gastric bypass consta in formarea unui mic rezervor gastric (cu o capacitate aproximativa de 25 cmc) si ocolirea, de catre alimentele inghitite, a unui segment important din intestinul subtire (de cca 150 cm), reducand astfel absorbtia caloriilor. Interventia chirurgicala dureaza aproximativ 90 minute.

Share

Primul Centru de Training Privat in Chirurgia Laparoscopica din Romania

martie 16th, 2012

Dupa cum stiti, la inceputul lunii martie, am deschis primul Centru de Training Privat in Chirurgia Laparoscopica din Romania.

In cadrul centrului, vom organiza cursuri intensive de formare medicala in chirurgia laparoscopica pentru medici romani, dar si straini. Instruirea vizeaza  medicii chirurgi, sub atenta indrumare a profesorilor doctori C. Dragomirescu, C. Vasilescu, S. Baleanu, M. Ardeleanu, V. Culman, I. Draghici, Florin Ionita, I. Popescu, V. Tomulescu si Directorul  Departamentului de Chirurgie Generala de la Delta Hospital, Catalin Copaescu.

Centrul pune la dispozitia chirurgilor un bloc operator special creat pentru traininguri, cu 6 mese de operatie dotate cu aparatura chirurgicala de ultima generatie.

Sesiunile de pregatire se desfasoara pentru grupe de maximum 18 participanti si sunt coordonate de renumiti chirurgi romani si straini.

Cursurile au o frecventa lunara si dureaza trei zile. La finalul lor, absolventii primesc certificate recunoscute de Colegiul Medicilor din Romania.

Prima zi este rezervata discutiilor si seminariilor despre tehnici medicale si chirurgia laparoscopica, tinute de  profesori doctori supra-specializati in domeniu.

Cea de-a doua zi este structurata ca un curs practic unde se efectueaza interventii chirurgicale pe porci vii.

In ultima zi are loc testul final, in urma caruia chirurgilor le sunt oferite certificatele de absolvire atestate de Colegiul Medicilor din Romania.

Mai multe detalii puteti gasi aici

Share